12/02/2009 · „citeşte acatistul care se potriveşte stării tale sufleteşti!". Sfântul mina este considerat unul dintre sfinţii care au înfăptuit cele mai multe minuni. Este făcut exact pentru ceea ce suntem noi, nu este o închipuire sau o invenţie, ci pur şi simplu el a izvorât din trăirea unui om păcătos, david, care se pocăia. acatistul sfantului duh este foarte folositor tuturor celor care caută darurile duhului sfânt: înțelepciunea, înțelegerea, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția, pe scurt orice om care dorește după viața veșnică în hristos, dăruită prin duhul sfânt, purtător de viață și … Acatistul Sfântului Dumitru. Iată cea mai puternică rugăciune închinată ocrotitorului Bucureștilor Viața Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Potrivit mărturiilor istorice, Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut în secolul al XIII-lea, pe vremea împăraților Petru și Asan, în satul Basarabovo din Bulgaria. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Preasfânta Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău. Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. A fost alcătuit de Nicolae Velara al Țării Românești în secolul al 18-lea. Acest acatist ne introduce într-o stare profundă de smerenie și post, amintindu-ne de suferințele Mântuitorului îndurate pentru mântuirea noastră. Joia se citește Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel alcătuit de Sfântul Nicodim Aghioritul și Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! Condac 1: Apărătorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de mulțumiri aducem ție, noi, nevrednicii; și ca cel ce ești minunat și preamilostiv, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile ca să cântăm ție: Bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Părinte Dimitrie! agMNMN.

acatistul sf dumitru pentru ce se citeste